Dragoș Grigore i-a adus Rapidului victoria la Botoșani în prelungiri, cu un gol fabulos, marcat din „foarfecă”.
În al patrulea minut al prelungirilor, după ce moldovenii abia egalaseră la 1 prin Camara, portarul Horațiu Moldovan a trimis o minge lungă în careul celor de la Botoșani. După o respingere inexactă a unui fundaș al lui Flavius Stoican, mingea a ajuns la Papeau, în marginea careului de 16 metri, lateral stânga.
Acesta a centrat perfect în zona punctului de la 11 metri. Acolo, Dragoș Grigore, deși fundaș central, a preluat ca un atacant veritabil, cu un adversar în spate, și a surprins pe toată lumea, inclusiv pe portarul Pap, cu o „foarfecă” de senzație.
Astfel, „veteranul” lui Adrian Mutu a stabilit scorul final, 2-1 pentru Rapid, și le-a adus giuleștenilor trei puncte extrem de importante în contextul luptei pentru primele locuri din Superliga.
FC Botoșani: Pap – Mboko, Mutombo, Dican (cpt.), Țigănașu – Ivanov, Zabou, Cioiu – Dragu, M. Roman II, Mailat Rezerve: 68. Ducan, 9. Golofca, 11. M. Roman I, 17. S. Camara, 19. Patache, 24. Cioiu, 33. G. David, 93. Pinson, 97. A. Burlacu Antrenor: Flavius Stoican
Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Morais – Emmers, Al. Albu, Al. Ioniță II – Pănoiu, Dugandzic, Costache Rezerve: Drăghia – Belu Iordache, Ignat, Dr. Grigore, Papeau, Sefer, Bamgboye, Luckassen, Crepulja Antrenor: Adrian Mutu
Stadion: „Municipal” (Botoșani) Arbitru: Sorin Costreie; A1: Ovidiu Artene; A2: Valentin Avram; Arbitru VAR: Horațiu Feșnic; Arbitru AVAR: Alexandru Cerei
Sursă foto: captură Prima Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER